joi, 22 decembrie 2011

O reclama buna, cum nu am vazut de mult timp

Asa cum poate stiti si voi, eu sunt pasionata de reclame si, in general, de tot ce inseamna publicitate. De aceea, de curand am vazut o reclama care mi-a atras atentia prin originalitate si simtul umorului.

Il urmariti si voi, desi nu cred ca va este necunoscut...



Gata?

Acum? Bun... Poate ca nu veti fi de acord cu mine... dar mi se pare o reusita a Romtelecom. Si pana la urma si pachetul pe care il promoveaza este foarte bun.
Pretul 59 lei pentru Pachetul Anului este foarte bun si accesibil pentru toata lumea. Insa atentie! Acesta este valabil doar pana in 31 ianuarie 2012. Dupa aceasta data, cel mai probabil, vor aparea alte oferte. ;))
Partea cea mai buna din acest pachet este multitudinea avantajelor serviciului Dolce interactiv. Prin acesta toata lumea beneficiaza de un meniu foarte bine structurat care inlesneste activitatea persoanelor din casa. Apropo de asta, stiati ca fiecare persoana poate sa aiba profil separat? Aceasta optiune ajuta parintii care doresc sa acorde copiilor acces la anumite programe.
Inca o optiune foarte interesanta este "Filmoteca", care ne ajuta sa ne alegem filmele, sa le sortam pe categorii de interes, de unde sa le alegem in momentul in care le vizualizam. De asemenea se poate verifica disponibilitatea serviciului Dolce Interactiv, prin accesarea unui simplu link. Si mai are multe optiuni care va fac viata mai usoara, dar va las sa le experimentati.
Cam atat... mai multe puteti sa aflati pe site si din videoclip. Asa ca.. vizionare placuta!

luni, 19 decembrie 2011

Povestea Social Media Summit Cluj - partea a III-a

Asa cum v-am promis, s-a terminat pauza de masa, si am intrat in cea de-a treia conferinta, care a pus capac de distractie si voie buna la acest summit. Am ras copios cu Victor Kapra, dar am picat in fund si ne tavaleam pe jos cu mainile strangandu-ne de burta la prezentarea lui Chinezu, iar Adi Hadean a restabilit echilibrul, mentinand starea predominanta de buna dispozitie.
Ar fi interesant sa vad la ce se gandea fiecare cand a citit ce am scris mai sus despre prezentarea lui Chinezu. Poate multi si-au imaginat chiar momentul. Insa nu a fost chiar asa. Acestia din urma ne-au lasat o atitudine pozitiva cu care am plecat de la Hotelul City Plaza spre casa. Trebuie sa mentionez ca prezentarea lui Adi mi-a placut deoarece a avut ceva special, ceva ce nu poti sa gasesti pe un cateva slide-uri. A avut o parte moralizatoare de care avea nevoie toata lumea pentru a putea medita cat mai bine la ceea ce va face mai departe in acest mediu atat de viu si de colorat, in comunitatea din care face parte fiecare si de care ar trebui sa se ataseze, incercand sa transmita mai departe acest sentiment de atasament si ceea ce el genereaza. Adica fericire. Asta este ceea ce imi genereaza mie apartenenta la o comunitate cat mai unita.
Inainte de a pleca din Cluj am facut un mic ocol pe la Iulius Mall, ca sa ne clatim ochii prin vitrine si sa ne obosim picioarele prin magazine. Sa avem motive sa ne simtim obosite. Pe drum am avut nevoie de mai multe momente revigorante ca sa nu adormim avand in vedere ceata care nu ne lasa sa mergem mai repede.
Astept cu nerabdare urmatorul summit sau conferinta in domeniu, caci mi-am amintit cum a fost la olimpiade si am vazut cat de mult te poate ajuta un astfel de eveniment. (Networking, networking, learning and fun)

14.30 – 16.00 Conferinta 3: Cum lucreaza bloggerii cu brandurile
Cum folosesti brandul personal ca locomotiva pentru alte branduri? Cum transformi o pasiune intr-un blog de succes si, apoi, intr-un business? Capcana cifrelor – cat public sau ce public “livrezi” brandurilor?
Speakeri
Victor Kapra, Consultant online, www.victorkapra.ro
Cristian China-Birta, Antreprenor online, www.chinezu.eu
Costin Cocioaba, Owner, www.refresh.ro
Adi Hadean, www.adihadean.ro

Moderator: Marta Usurelu, Redactor Sef, revista Biz

vineri, 16 decembrie 2011

Povestea Social Media Summit - Partea a II-a

Dupa mult asteptata pauza de cafea datatoare de energii nebanuite, a inceput a doua conferinta cu Manafu. Aceasta a fost dedicata companiilor.
Ca sa intelegem mai bine ce inseamna o criza de imagine, Cristian Manafu l-a scos din sala pe domnul Cristian China Birta, pentru ca dupa revenirea lui in sala toti participantii la summit sa il surprinda cu huiduieli. Era interesant sa vedem si o reactie din partea lui Chinezu pentru a repara aceasta criza de imagine.
Georgiana Gheorghe ne-a prezentat campaniile Danone Cremosso, foarte reusite de altfel. Domnul Tarta cu lamaie si Domnul Tiramisu au facut deliciul privirilor multor doamne (ca si Grant McKenzie de doamnele si domnisoarele prezente la summit, dar asta sa nu o mai spuneti la nimeni). A nu se intelege ca nu am fost atenta la ceea ce a spus saracul om. Am inteles totul, mai ales in timp ce ma chinuiam sa nu uit ce vroiam sa il intreb, caci eu am darul asta. Si ghiciti ce... intrebarea o aveam cam de pe la inceputul expunerii sale. Aici m-am prins ca pozitionarea mea era proasta. Saracu Manafu'. Dar sa stiti ca nu m-am inmuiat deloc cand mi-a spus ca am pus o intrebare foarte buna. Nu... da de unde... Noroc ca am reursit sa fiu atenta la raspuns.
Dar sa trecem peste asta, ca si eu am trecut repede.
Si acum... pauza de masa pana luni cand vine partea a III-a. Aveti si aici lista intreaga cu speakerii celei de-a doua conferinte.


12.00-13.30 Conferinta 2: Social Media pentru Companii
Care sunt strategiile potrivite pentru a folosi la maxim oportunitatile oferite de social media pentru companii? Cum sa folosesti platformele cheie in social media pentru business-ul tau? Cum implici bloggeri intr-o campanie de marketing? Ce asteapta companiile de la social media?
Speakeri
Georgiana Gheorghe, Corporate Communication Manger, Danone
Mihaela Nicola, CEO, The Group
Grant McKenzie,
Vice- Presedinte de Marketing, Ursus

Cristian Manafu, Social Media Consultant, The Connector & Partners
Dragos Stanca, Managing Partner, Q2M
Calin Biris, Marketing Manager, Trilulilu
Moderator: Marta Usurelu, Redactor Sef, revista Biz

joi, 15 decembrie 2011

Povestea Social Media Summit Cluj - Partea I

Poate nu stiti, si nici nu prea aveti de unde sa stiti, dar eu am participat (cu prezenta) la Social Media Summit Cluj. Am fost foarte placut surprinsa de Cosmin cand ne-a intrebat, pe mine si pe colege mele de birou din Silkweb, Adriana si Ema, daca vrem sa mergem la summitul care urma sa aiba loc la Cluj Napoca. Normal ca am fost mai mult decat fericita, mai ales cand am vazut ce speakeri aveau sa ne invete despre ceea ce inseamna, cu adevarat, social media si cum poate ea sa ajute firmele si persoanele care doresc sa isi creeze un brand personal.
Pot sa spun ca mi-a placut tot, chiar daca "pozitionarea" mea nu a fost destul de buna ca Manafu sa ajunga la mine cu microfonul. :p Acum pot sa ma apuc sa va povestesc despre fiecare speaker in parte, dar prefer sa va spun care au fost partile mele favorite. Nu ca nu as avea ce sa spun despre ei. Din toate momentele am avut ceva de invatat si ceva de luat.
Dar sa incep cu inceputul. Ne-am trezit toti foarte de dimineata, Ema chiar mai de dimineata decat restu', si am pornit la drum foarte entuziasti. Drumul nu a fost foarte lung pentru ca ne-am simtit bine impreuna, asa cum facem in fiecare zi la birou. Ajunsi acolo, ne-am luat ecusoanele corespunzatoare si ne-am cautat un loc. Nici nu am apucat sa anuntam lumea ca am ajuns, ca a si inceput prima conferinta. Imi cer scuze oficiale fata de Andrei Crivat ca nu am putut sa fiu foarte atenta la ce ne-a povestit el, dar eram mult prea adormita.
M-au trezit repede Alina si Dragos de la tvdece si de la ei am invatat cat sunt de importante evenimentele din offline pentru online. Katai Robi l-a ridicat pe Chinezu de pe scaun ca sa ne demonstreze ca o comunitate poate sa faca mult mai mult decat o persoana fie ea oricat de prezenta online. Cand maramuresanul nostru Gaben ne-a aratat cum se bea tuica noastra de 65 de grade am fost deja perfect treaza. La fel ca toata sala, de altfel.
Mai jos aveti lista speakerilor din prima conferinta, iar mai departe va voi poveti maine, ca sunt foarte multe de povestit si nu mai am timp acum.


10.00 – 11.30 Conferinta 1: Social Media locala si relevanta
Cat de importanta este crearea si consolidarea comunitatilor locale in social media pentru generarea unui ecosistem online regional care sa furnizeze continut relevant pentru publicul local si national. Metode prin care iti poti creste influenta in mediul online.
Speakeri
Alina Crancau si Dragos Razvan, www.tvdece.ro
Gabriel Oana, www.gaben.ro
Marian Hurducas, www.marianhurducas.ro
Katai Robi, www.katairobi.net
Dan Ciulea, www.ciulea.ro
Andrei Crivat, Project Manager, www.ebucataria.ro
Moderator: Marta Usurelu, Redactor Sef, revista Biz

miercuri, 7 decembrie 2011

Redirectionarea scrisorii

M-am hotarat sa imi redirectionez scrisoarea pentru Mos Nicolae catre Mos Craciun. Poate ca el va considera ca am fost mai cuminte si imi va aduce ceva. Odata cu redirectionarea scrisorii mi-am orientat si spre alt cadou. Voi fi mai ingaduitoare, pentru ca nu vreau sa raman fara cadou anul acesta.
Asa ca, de data asta voi cere un Samsung Galaxy S Wifi. Ca sa specificam, am scazut costurile de achizitionare si Mosul mai are un avantaj: nu mai trebuie sa plateasca taxa de transport. Pentru ca la Quickmobile.ro transportul este gratuit la comenzile de peste 100 lei.
Si sa mai spuna cineva ca nu sunt de treaba ca.... il voi ruga sa nu mai spuna la nimeni.;))

marți, 15 noiembrie 2011

Nu mi-e frica de iarna

       A venit frigul serios si, cu riscul de a ma lua in vizor organele statului, recunosc ca pana mai ieri nu mi-am pus anvelopele de iarna. Pot sa gasesc multe scuze si explicatii, dar adevarul este ca am vrut sa ma documentez temeinic ca sa cumpar ce este mai bine.
       Si bineinteles ca m-am informat si am aflat de o initiativa pentru siguranta rutiera sustinuta de Michelin, care chiar mi-a captat atentia. Este demonstrat faptul ca e mai sigur sa conduci iarna cu anvelope Michelin, pentru ca ofera o aderenta mai buna si se face pe o distanta mai scurta. Acum, cunoscatorii (barbatii) sigur stiu toate aceste lucruri, insa eu abia acum invat cam cum sta treaba cu anvelopele astea de iarna. Pana acum le schimbam pentru ca asa se face. Iarna pui anvelope de iarna, iar cum da putin caldura si nu mai este nici zapada, nici polei le scoti ca sa nu le uzezi. Anul acesta nu am mai avut din anii trecuti si a trebuit sa imi cumpar noi. Fie vorba intre noi, prost moment si-au gasit sa se uzeze, ca tocmai acum nu aveam bani de aruncat. Dar daca este pentru siguranta mea si a celor din trafic, dar si pentru viitorul buzunarului meu (amenzi), mai tai din lista de shopping si pun anvelope noi.
         Ca sa fac totul ca la carte, am urmat pasii din lista pregatirilor de iarna, si mi-am luat 4, nu 2, 4 anvelope de iarna de la Michelin, pentru ca doar doua pot crea instabilitate,dupa care am mers si le-am pus pe masina. Am verificat sa mai am vesta, triunghiul reflectorizant, stingatorul, lanturile si trusa de prim ajutor. Vestea buna e ca le aveam. De haine groase nu imi lipsesc niciodata, pentru ca eu am mereu ceva de rezerva in masina (e ca un dulap ambulant).
           Am verificat masina sa fie in regula, am verificat presiunea din anvelope, masina o curat in fiecare dimineata cand ingheata, iar calatoria nu este necesar sa o planific, pentru ca drumul spre serviciu il stiu si cu ochii inchisi, asta pentru ca mereu intarzii si trebuie sa il stiu ca sa ajung cat mai repede. Insa atunci cand trebuie sa ies din oras ma informez mereu despre conditiile in care se circula. Am facut si testul propus de Michelin si chiar daca nu am raspuns corect la toate intrebarile, am invatat din explicatiile pe care le-au oferit dupa. 
           Anul acesta mi-am propus sa fiu un sofer foarte atent si sa am grija cum conduc. Aceasta este o promisiune si catre firmele de asigurari. ;)

vineri, 11 noiembrie 2011

11 11 stop, cand sa am noroc?

Pe vremea mea, cand mergeam si eu la scoala ( scoala generala) aveam un drum lung de parcurs spre casa, dar copiii, cum sunt inventivi, au creat un joc. Nu noi, noi doar l-am preluat caci era foarte interesant si ne mai trecea timpul.
Regulile sunt urmatoarele: cand vezi o masina care are la numar o cifra sau o litera care se repeta, una dupa alta, spui " cifra sau litera,  stop, cand sa am noroc?", iar persoana cealalta iti raspundea cu ce credea ea de cuviinta. Asa ca noi stateam cu ochii pe masini sa vedem cat mai multe repetitii sa avem cat mai mult noroc.
Asa sta treaba si cu data de azi: 11.11.'11
Mult noroc pentru toata lumea!

luni, 7 noiembrie 2011

Povestea cu telefonul

In ultimul timp am avut multa bataie de cap cu telefonul meu minunat, care nu este nici pe departe dintre cele destepte. Nokia Supernova, daca va spune ceva numele, m-a slujit destul de bine in ultimii ani. Nu pot sa ma plang. Mai ales ca a costat ceva bani cand l-am luat, ca nu am vrut sa ne legam cu dintii de abonament de care vroiam sa scapam oricum. Asa ca taticul meu dragut a hotarat sa imi daruiasca un telefon la liber.
Ei bine, desi nu am avut probleme cu el decat zgarieturile facute de cerceii mei pe ecran pana acum, cam de 2 saptamani s-a hotarat ca tastele 7 si 8 sunt in plus si ca, de fapt, nu trebuie sa functioneze. Asa ca a incetat sa le mai recunoasca.
Puteti sa va imaginati ca nu am nicio sansa sa scriu un mesaj din care sa inteleaga cineva ceva, si nu pot sa formez nici macar un numar de telefon (eventual cele de fix care nu contin 7 si 8). Daca e sa iau un numar de telefon de la cineva, il rog sa il noteze el/ea prima data si apoi sa imi faca apel. Iar daca primesc un numar in scris si trebuie sa il formez, rog pe cineva sa imi trimita mesaj cu numarul ca sa pot sa il iau din mesaj si sa il folosesc mai departe. Ca sa nu mai vorbesc de numele stalcite.
Este momentul sa recunosc ca merit si eu ceva cu adevarat destept, asa ca am inceput sa ma orientez si sa ma informez despre ce este mai bun pe piata, dar care sa nici nu ma omoare pentru doua luni. Asa ca am cautat, am cautat, si, din cate am vazut pana acum, Samsung Galaxy S2 ar fi alegerea cea mai potrivita pentru mine. Asta si pentru ca eu tin foarte mult si la design. Acesta mi se pare ca mi-ar sta bine mie.
Culoarea preferata pentru acest model este alba, pentru cei care nu stiu ce cadou sa imi faca de Craciun sau de Sf. Nicolae. Inca ma mai gandesc daca de Craciun sa nu cer ceva mai mult.;)

miercuri, 5 octombrie 2011

Schimb de jucarii

Este extraordinar cand cineva se gandeste la copii si la cat de mult le place lor sa participe la tot soiul de activitati dedicate lor. Asa ca nu pot decat sa salut parteneriatul dintre Zimbo.ro si Cabral, care se va vedea in toate galeriile Real din tara, inclusiv la Baia Mare.
Cel mai imbucurator lucru mi se pare faptul ca, Cabral va fi patronul acestor evenimente. Ceea ce este foarte bine, pentru ca o persoana atat de prezenta in media si in online da cu atat mai multa importanta evenimentelor. Cu scopul de a colecta fonduri pentru scopuri umanitare, in perioada 3-15 octombrie 2011, adica au inceput deja, se vor desfasura activitati care vor avea in prim plan copiii pana la clasa a patra din ciclul primar.
Ceea ce este de retinut este ca, de maine incolo vor fi dansuri cu copiii de la gradinite, iar de vineri desenele pe care micutii le-au facut si le-au donat pot fi cumparate, banii stransi fiind virati in contul asociatiei umanitare a lui Cabral.
Cel mai frumos moment, dupa mine, a fost luni, cand tot cei mici au donat cate o jucarie. Acesta a fost modul in care au simtit ca ajuta, in mod direct. Cred ca nu a fost atat de important voucher-ul pe care l-au primit in schimbul jucariei cat emotia de a putea sa ajuti. Este foarte important ca un copil sa stie ca trebuie sa ajute si sa se simta util fata de persoanele care au nevoie de ajutor. Cand voi avea copii, sigur ii voi educa in asa fel incat sa stie sa ofere si altora din ceea ce au.

joi, 22 septembrie 2011

Marele secret

Marele secret este ca nu mi-am imaginat niciodata ca imi va face o atat de mare placere sa scriu. Eu, cea care in liceu si o parte din facultate, uram sa fac compuneri si sa scriu proiecte, ador sa imi dau frau liber imaginatiei si sa scriu orice despre orice. Ce va scriu aici, voua, dar in special pentru mine, sunt lucruri adevarate sau discutii despre chestiuni care ma intereseaza pe mine sau care ma surprind. Fie ca este in mod placut sau neplacut.
Asta cu toate ca nu am adunat atatea afisari de pagina cate mi-am dorit, mie imi place sa scriu, chiar daca nu va urmari prea multa lume. Pana la urma o fac pentru mine.
Va pup pe toti cei care totusi ma urmariti.


marți, 13 septembrie 2011

De ce invitatii stau separat daca mirii isi unesc destinele?

    In sambata care tocmai a trecut, respectiv 10 septembrie, am avut un moment de fericire in familie. Una dintre verisoarele mele (cea pe care am ajutat-o sa isi aleaga rochia de mireasa) s-a casatorit. Nunta a fost una restransa, simpla, iar mirii au fost foarte frumosi. 
    Alta este, insa, nelamurirea mea. Nu a fost, neaparat, cazul si de aceasta data, dar am observat cu preponderenta ca se face o mare diferenta intre invitatii miresei si cei ai mirelui. In functie de cum este asezata masa mirilor, se creeaza doua randuri de mese, unul pentru invitatii miresei si una pentru cei ai mirelui.
     Inteleg ca, de obicei, cele doua tabere nu se cunosc si ca sa nu se creeze o stare de disconfort se pun impreuna cei ai miresei si cei ai mirelui iarasi impreuna. Este aproape normal asa ceva, dar de ce sa ii despartim printr-un ring de dans sau print-un culoar? Acestia pot fi pozitionati impreuna, insa mesele se pot intercala, necreand astfel o prapastie intre ei, acestia neavand oportunitatea de socializare decat pe ringul de dans. Este ceva absurd, avand in vedere faptul ca cei doi isi unesc destinele si, in acelasi timp, familiile.
      Aceasta este una dintre situatiile in care dam oportunitatea invitatilor sa se studieze intre ei si sa creeze preconceptii unii despre altii, in loc sa ii facem sa socializeze si sa se simta bine impreuna. Asa se creeaza si cazurile in care, ambele parti trebuie sa isi adune un numar egal de invitati, motiv de la care pot aparea discutii si probleme. 
      Va trece mult timp pana cand vom reusi sa schimbam aceasta mentalitate, dar nu este un caz pierdut. Am incredere ca ne vom destepta candva si nu vom mai respecta toate prostiile de ritualuri numai pentru ca asa s-a facut si pana acum.

miercuri, 31 august 2011

Un suflet prea tanar a ajuns in ceruri

Sunt mult prea greu de crezut unele lucruri, iar gandirea refuza sa accepte lucrurile dureroase. Cineva mi-a spus ca in Rai nu se merge oricum. E pe alese. Imi place sa cred asta, pentru ca nu imi explic altfel cum o persoana iubita de toti cei din jur si care a fost mandria parintilor, poate sa aiba ghinionul sa moara intr-un accident.
Am avut onoarea sa il cunosc personal pe cel care a fost Capitan Adrian Marchis (avansat post mortem la acest grad) si nici macar acum, dupa ce am participat la inmormantarea acestuia, nu imi vine sa cred ca nu mai este printre noi. A fost o persoana in preajma careia iti facea placere sa te afli, o persoana in care multi au avut incredere, o persoana care facea cinste familiei din care venea. O familie simpla, care a dat tarii un erou.
Sunt multe persoanele care si-au pus nadejdea in Adi (pentru ca asa ii spuneam toti), iar el nu a dezamagit pe niciunul dintre acestia. A salvat vieti si bunuri pentru care multi ii sunt recunoscatori.
Cuvintele nu pot sa exprime durerea pe care o simt toti cei care i-au fost apropiati in timpul vietii. Este o mare pierdere pentru mama sa, care de aproximativ sase luni si-a pierdut sotul, este o mare pierdere pentru fratii, care ii calca pe urme in cariera si o mare pierdere pentru iubita lui, cu care urma sa se casatoreasca. A fost pentru prima data cand am realizat la ce riscuri se expun militarii si cum este sa ai un militar alaturi. Dina draga mea, imi pare nespus de rau ca trebuie sa treci prin aceste clipe. Insa ai tot sprijinul nostru. Viata ne invata multe lucruri, dar niciodata sa ne despartim brusc de cei dragi.
Un om extraordinar, un suflet cald, un zambet strengaresc, o persoana de incredere, acestea sunt amintirile cu care ramanem. Acum este un inger in inaltul cerului pe care il rugam sa aiba grija si sa vegheze asupra noastra si a tuturor pompierilor. Dumnezeu sa te odihneasca in pace!

miercuri, 17 august 2011

Pantofi adevarati :)

De cand eram mici, noi, femeile, visam sa crestem sa putem purta adevaratii pantofi, acei pantofi cu toc inalt. Nu mai vroiam sandalute fara toc care nu pacaleau pe nimeni ca am fi mai inalte dupa ce am fost destul de mari ca sa putem sa ne urcam in pantofii mamei.
Pana cand am crescut, magazinele care aveau rafturi intregi de pantofi de dama cu toc erau, pentru noi, ca un taram interzis, daca putem sa ii spunem asa. Visam de multe ori la ele si ni le imaginam ca un loc special, unde toata lumea se invarte in jurul nostru, ca sa ne ajute sa probam cat mai multi pantofi si ca, in final, ne cumparam multe perechi dintre cele mai frumoase.
Trebuie sa recunosc ca, personal, sunt o impatimita a pantofilor si a posetelor. Tot ce tine de domeniul acesta este, pentru mine, religie. Daca nu am avut ceva deajuns, acelea au fost posetele si pantofii. De toate felurile, de toate culorile, mari si mici, posetele sunt viata mea. Chiar daca folosesc foarte mult aceeasi poseta, oricum imi place sa am mai multe, pe care nu le folosesc.
Pantofii sunt alta poveste. Imi plac, la nebunie, tocurile imense. Oricat de inalte, nu conteaza. Asta si pentru ca sunt foarte mica de inaltime si am un prieten de 2 metri...:D Nu vreau sa exagerez, dar, oricum, el este cu mai bine de un cap mai inalt decat mine, daca nu sunt pe tocuri.
Am inceput sa le port cand lucram pe teren. Trebuia sa fiu eleganta mereu si nu puteam sa ma despart de ele. Trebuia sa am si eu o tinuta mai de doamne ajuta. De atunci m-am obisnuit sa fiu la inaltime si nu mai simt atat de repede durerea de picioare. Se poate spune ca a fost si un exercitiu de anduranta.
Oricum, tocurile sunt prietenele mele si acum am gasit un magazin online foarte ok, Stone Creek pe numele lui, care chiar inspira incredere si de unde as cumpara si eu, caci nasa mare trebuie sa se si incalte frumos la nunta. Dar asta e alta poveste, pentru alta zi.

vineri, 12 august 2011

Un fel de campanie pentru turismul romanesc

Ce este mai minunat decat perioada verii, cand toata lumea se gandeste la concediu, pentru ca vara este anotimpul in care majoritatea persoanelor isi doresc sa se relaxeze. Este perioada in care toti angajatii isi doresc concediu, chiar daca managerii nu stiu cum sa ii tina mai mult la munca, dar aproape ca s-ar razgandi si ei, saracii, cand se gandesc cat au de cheltuit.
Managerii sunt cei care le pot face o bucurie si le pot recompensa munca pe care au depus-o tot anul prin tichete de vacanta. Aceste tichete vin de la ChequeDejeuner si sunt tot mai cautate de mediul bussiness datorita faptului ca fac parte dintr-o categorie de tichete neimpozitabile de catre stat. Pe de-asupra, sunt si deductibile de la impozitul pe profit pe care compania il are de platit catre stat. Nu intru in detalii, cei care se lovesc de asa ceva stiu despre ce vorbesc.
Astfel, managerii pot sa le dea salariatilor un sprijin pentru relaxare pentru care nu vor plati de doua ori. Ba mai mult, este recunoscut ca facand parte din categoria cheltuielilor si este deductibil din impozitul pe profit. Este una din situatiile in care castigul este de ambele parti. Asta pana cand guvernul isi va da seama ca mai are o oportunitate de impozitare. De aceea ChequeDejeuner vrea ca dumneavoastra sa profitati de aceste beneficii pana cand se va mai putea.
Avantajul angajatilor este fapul ca, numarul companiilor afiliate fiind mare, au parte de multe oferte avantajoase si posibilitati foarte mari sa gaseasca ceea ce isi doresc pentru concediul lor de odihna.
Prima data trebuie sa ne cunoastem tara si abia apoi sa incercam sa descoperim alte tari. Acesta este firul pe care ar trebui sa mearga, in mod normal orice persoana careia ii place sa calatoreasca. Tocmai de aceea ChequeDejeuner a propus ca aceste tichete sa poata fi folosite doar pe teritoriul Romaniei, pentru a incuraja romanii sa isi cunoasca tara si sa ajute la dezvoltarea turismului romanesc. M-am lovit si eu de chestia asta cand am cautat un bilet pentru doua persoane ca sa mergem undeva sa ne relaxam si noi...eu, in special, ca nici anul trecut nu am avut ocazia sa plec nicaieri. Trebuie sa recunosc ca nu fac parte din persoanele normale, care isi viziteaza in primul rand tara. Cred ca cunosc mai multe orase din afara tarii decat cele din tara. Cred ca ne-ar prinde bine un tur prin tara, dar si niste tichete de la munca.

joi, 28 iulie 2011

Rochia de mireasa perfecta

Stiu ca v-am speriat putin, dar puteti sta linistiti ca nu eu sunt cea care se marita. Cel putin nu inca. Am fost chemata sa imi dau cu parerea la alegerea unei rochii de mireasa pentru verisoara mea care se marita in 10 septembrie. Asa incep nuntile in familie. Pana acum, niciunul dintre verisorii mei si nu au facut pasul acesta pana acum. Avand in vedere ca este mai mica decat mine, iar din partea mamei am verisori mai mari ca si mine, este de apreciat ca a avut curajul sa faca pasul acesta si sa se aventureze in viata de familie. Baiatul pe care l-a gasit i se potriveste de minune si indeplineste toate criteriile pe care familia le considera importante. Revenind la subiect, si anume, rochia de mireasa, ma gandeam ca este ceva foarte important pentru orice femeie. Este modul ei de a-si arata frumusetea, de a se face remarcata. Insa este foarte greu sa o alegi atunci cand nu o ai pe mama ta langa tine. Trebuie sa mentionez ca mama ei, respectiv matusa mea, a murit cand ea a avut doar 6 ani. De atunci, tatal ei a fost sprijinul ei si cel care i-a dat sfaturi, atat cat de poate pricepe un barbat legat de problemele unei femei. Momentul in care iti alegi rochia de mireasa ar trebui sa fie unul foarte special, in care mama viitoarei mirese ar trebui sa ii fie alaturi si sa ii dea sfaturi. Alegerea se face mult mai greu cand aceasta persoana foarte importanta nu poate sa iti fie alaturi decat din Rai. Am convingerea ca, de acolo, de sus, a fost alaturi de ea si a ghidat-o prin multimea de rochii minunate astfel incat a durat foarte putin timp pana cand a gasit-o pe cea care a simtit ca i se potriveste cel mai bine. Pentru ca asa se alege o rochie de mireasa. Atunci cand ai pus-o pe tine simti ca este perfecta.
Bineinteles ca vizita s-a terminta cu succes si ea este superba in rochia pe care si-a ales-o. Nu pot sa dau detalii. Am primit ordine in acest sens. Asa cum se obisnuieste in familie. Toata lumea da ordine la cine poate.

Ca o paranteza, nu am putut sa nu observ ca au scazut foarte mult preturile rochiilor de mireasa. Este adevarat ca Baia Mare nu se poate compara cu orasele mai mari, dar au fost modele frumoase, si eu sunt foarte severa in acest sens.

miercuri, 20 iulie 2011

Uimitor, dar am invatat ceva nou

Nu sunt foarte avansata in ale www-ului, in sensul ca eu ma plimb, nu navighez pe internet. Insa nu o data m-am intrebat de unde vine atata amar de informatie cum se intampla de arata asa de bine, de cele mai multe ori.

E ca si atunci cand inveti sa mergi inainte de a invata cum functioneaza muschii piciorului, numai ca de data asta am invatat cum sa folosesc mirc-u prima data, apoi cum sa merg de-a busilea printre site-uri. E drept ca inca nu alerg, dar macar un mers grabit tot am.

Ca orice internauta, am deschis wikipedia si m-am pus pe citit. Foarte multe informatii, foarte bune, dar foarte e prea mult. Asa ca am cautat ceva mai concret. Si unde era sa apelez prima data daca nu la ceea ce au muncit colegii mei? Este mult mai usor pentru mine care, totusi, am invatat putina programare in liceu, trebuie sa ma laud, dar oricum nu era abordarea pe care o cautam. Am incercat sa combin ceea ce citisem cu ceea ce am invatat de la colegi si cu naivitatea mea si a iesit cam asa:


Siteurile, acele nici nu stiu cum sa le spun altfel care apar atunci cand deschidem un motor de cautare, sunt produse, virtuale, as zice eu, pe care o firma care se ocupa de web design - Silkweb de preferinta - le face pentru clientii sai, firme care vor sa se promoveze in cat mai multe moduri posibile - noi spunem ca acesta este cel mai eficient -, si ca sa arate si ca sunt actuale si moderne. Aceste siteuri sunt proiectate cu ajutorul unor limbaje speciale (php, mysql, js, html, ajax) si care beneficiaza, acum, de multa grafica - chestiune de originalitate si imagine - de catre specialisti, asa cum sunt colegii mei.


Acum ma intreb si eu ce caut printre ei. Glumesc, bineinteles.

Insa lasand gluma la o parte, tot ce gasiti pe site sunt proiecte suta la suta originale si cu proprietari foarte fericiti si mandrii de achizitia facuta, dar sunt doar o parte din portofoliul nostru, pentru ca ma simt parte a firmei, acumulat pe parcursul a 6 ani de munca.

miercuri, 29 iunie 2011

Continuare la TIFF

Asta e ca serialele. Atunci cand e mai interesant se termina. Promit ca incerc sa ma limitez la o singura postare si sa nu fac sute de episoade.
Dupa cum spuneam, la ora 23 eu ma indreptam spre Republica, care era si sediul central al operatiunii, sa ma intalnesc cu Cornel. Am ajuns acolo si pana l-am gasit a mai durat ceva timp. Care era marea veste? Ca urma sa particip la un interviu pentru un post de casier care ramasese descoperit, post pentru care ma propusese, pe mine si pe inca un coleg de la ticketing, dintre toti voluntarii pe care ii avea el. Si tin sa va anunt ca nu au fost putini, deoarece trebuiau acoperite o multime de locatii. Interviul urma sa aiba loc chiar atunci, la o masa pe terasa de la Republica. Coordonatorii casierilor era straini, deci interviul a fost in limba engleza. Bineinteles ca m-am simtit foarte bine pentru ca s-a gandit la mine dintre toti ceilalti si nu m-am gandit atat de mult la interviu ca la o sansa in sine.
Spre surprinderea mea, caci mie nu mi se intampla sa am parte de surprize din astea decat foarte rar, am fost promovata chiar din acea seara pe postul de casier, urmand sa incep chiar in ziua urmatoare. Din simplu voluntar am devenit colaborator, deci am fost platita pentru munca depusa. Nu au fost multi bani si asta nu a contat deloc, caci scopul in sine a fost sa fac parte din festival si sa ma simt bine, nu sa fac bani din asta.
Recunosc ca m-am simtit foarte bine, iar distractia a fost la cote foarte mari. Chefurile pentru staff si crew (echipa din care faceam si eu parte) erau mult mai frumoase, mult mai bine aprovizionate, la care luau parte si personalitati, actori, regizori si toata lumea buna. Dar sa nu va inchipuiti ca au fost fitze si altfel de iesiri din partea personalitatilor. Nici vorba. Toata lumea a fost prietenoasa, toata lumea se purta normal.
Avand in vedere faptul ca de ziua mea am lucrat la TIFF, in seara in care a rulat filmul pe care vroiam foarte mult sa il vad, Eu cand vreau sa fluier, fluier, am cumparat bilete pentru toti prietenii mei, matusa mea Maria, careia nu ii voi mai spune altfel decat pe nume de acum inainte (daca afla ca i-am spus matusa la linseaza), verisoara mea, Andra si prietenul meu la acea vreme, Rares si am mers cu totii la film si apoi in oras.
Ma bucur sincer ca am luat parte la ceva atat de frumos si sper sa mai am ocazia sa o fac. Cu aceasta ocazie mai am un grup pe care vreau sa il pup si sa ii salut si acestia sunt toti cei pe care i-am cunoscut din cadrul festivalului si sper ca si ei sa ajunga sa urmareasca acest blog. Daca as reusi sa ii adun pe toti as avea foarte multe vizualizari. Deci, din cauza ca sunt foarte multi nu vreau sa incep sa ii enumar, caci nu imi permit sa ratez pe cineva. Se stiu toti cei despre care vorbesc.

sâmbătă, 25 iunie 2011

Povestea cu TIFF-ul

Cum? S-a mai terminat o saptamana? A trecut atat de repede ca nici nu am simtit-o. Cu toate ca merg la munca in fiecare zi. Poate ca totusi e un semn bun.
Va eram datoare cu povestea despre TIFF (Transilvania International Film Festival).
Asa... Ma tot gandeam eu in ultimul semestru ce sa fac, cum sa fac, pentru ca, pentru masterat, urma sa dau un interviu pentru care conta foarte mult experienta in domeniu pe care o avea fiecare si apoi media. Partea buna a fost ca m-am gandit sa ma inscriu ca voluntar pentru TIFF. Acestea fiind spuse, intru pe site, gasesc sectiunea de inscrieri, trimit inscrierea, si aflu ca sunt prima care s-a inscris. De fapt, mai era mult pana sa inceapa sa se organizeze lumea pentru festival. Nu conteaza, imi zic. Astept. Poate e totusi bine, ca au timp sa se uite peste aplicatie si poate prind chiar departamentele pe care le vreau.
Si astept, astept, pana pe la sfarsitul lui aprilie, inceputul lui mai. Si, insfarsit, primesc instiintare ca trebuie sa ma prezint la interviu. Foarte incantata, o conving si pe Ligia sa se inscrie, si ma duc la interviu. Din pacate, si din fericire pentru ea ca a avut mai mult timp liber, Ligia nu a primit confimarea ca sa se prezinte la interviu si nu a insistat, desi vorbisem pentru ea. Oricum, la interviu a trebuit sa imi expun optiunile pentru departamente. Bineinteles ca am ales dintre cele de care aveam nevoie si eram ferm convinsa, ca fiind prima inscrisa voi primi ce vreau. Nici pe departe. Am primit cu totul altceva. Am primit un loc in echipa de ticheting. Mai pe romaneste, plasatoare.
Nu am regretat si nu regret nicio clipa acest aspect, doar ca eram putin dezamagita in acel moment de ce se intamplase, dar nu am lasat sa vada nimeni acest lucru. Eu oricum eram foarte incantata ca primisem un loc si aveam de gand sa demonstrez ca „nu exista roluri mici, doar actori mici”. Si asa am si facut. Festivalul a inceput de ziua mea si am inceput si eu munca. Eram repartizata la Cinema City si, din cand in cand, la proiectiile in aer liber din Piata Matei Corvin. Dar nu am apucat sa merg prea mult ca, nu mai retin exact dupa cate zile, dar nici o saptamana, am fost chemata, la ora 23, cand ieseam din tura de la Cinema City, de catre seful meu, Cornel AKA Don Juan de TIFF (porecla a primit-o la finalul festivalului), sa ma prezint la cinema Republica ca vrea sa vorbeasca ceva cu mine. Ploua cu galeata afara si eram uda pana la piele. Mi-am exprimat conditia in care ma aflam in acel moment, dar m-a rugat frumos sa ma duc, ca era o surpriza pentru mine, ca nu am voie sa ratez asa ceva. Si, cum mie nu imi sta in caracter sa neglijez cerintele sefilor, am mers.

TO BE CONTINUED

miercuri, 22 iunie 2011

Si asa, din vineri s-a facut miercuri... chiar joi

Speram sa nu fiu atat de ocupata sa nu va pot scrie pana azi, dar asa s-a intamplat, sa fiu o adormita si sa neglijez aceasta parte din mine.
Cum s-a intamplat? Recunosc ca vineri nu am avut nicio scuza, dar sambata si duminica m-i s-a intamplat sa fac parte dintr-o „echipa” de doua persoane care a facut mancare pentru 50 de persoane. Bineinteles ca desteapta de mine s-a laudat ca stie sa faca decoruri din castraveti, din rosii, din jambon si am ajuns sa facem mancare ca la nunta. Nu ca si cantitate, dar ca si prezentare. Recunosc ca mi-a placut, pentru ca bucataria este al doilea hobby al meu, dar munca pe care am depus-o a reusit sa imi epuizeze energia si sa trebuiasca sa recuperez orele de odihna intr-o saptamana.
Departe de mine gandul sa ma plang si sa ma scuz. Oricum povestea TIFF-ului o aman pe alta data pentru ca merita o zi mai speciala. E prea frumoasa ca sa o fusiresc la ora asta. Sper ca reusesc sa starnesc putina curiozitate.

joi, 16 iunie 2011

Povestea penultimului job

Am inceput sa va povestesc despre angajarea mea din vara anului trecut. Este vorba despre un minunat job pentru care am aplicat printre multe altele, caci eram speriata ca nu voi gasi loc de munca, fiind proaspata absolventa. Fiind proaspat promovata in cadrul TIFF-ului, o experienta extraordinara despre care va voi povesti mai multe maine, ca imi place sa va tin in suspans, am fost invitata sa ma prezint la un interviu in Cluj, unul printre multe altele, la o firma de brokeraj pentru City Bank si Raiffaisen, a carei domeniu de activitate sunt cardurile de cumparaturi.
Toata smecheria era sa vizitam cat mai multe companii si sa abordam cat mai multi angajati ca sa ii convingem de necesitatea acestor minunate carduri de cumparaturi. Ca sa fiu mai exacta, eu faceam carduri pentru Raiffaisen. Oferta nu era rea, era chiar avantajoasa, beneficiile beneficii si per ansamblu o oportunitate de a face treaba buna. Partea proasta a fost ca lumea era deja satula de banci si de ce aveau ele de oferit. De multe ori usa se inchidea chiar in nasul meu, fara ca persoana de cealalta parte a ei sa auda ce aveam de spus. Dar asta ma facea sa fiu si mai ambitioasa. Nu recunosc latura asta a mea, dar spre surprinderea tuturor, a fost solutia si pentru ca eu sa reusesc sa ma mai scap de cateva kilograme.
Dar toate minunile, la mine, tin fix trei luni (sper sa nu se intample la fel si cu actuala mea slujba). Ca urmare, dupa cele trei luni mi-am dat demisia. Mi-am propus sa nu va destainui motivul plecarii mele si nu am sa o fac. Va povestesc doar partile bune. Colectivul de colegi a fost unul in care m-am simtit extraordinar si de care nu am cum sa ma plang. Si de aceasta experienta ma leaga amintiri placute si ma bucur ca am reusit sa invat foarte multe lucruri noi.
Cu aceasta ocazie pup tot TMB-ul, sper sa ajunga sa urmareasca si ei acest blog si mai sper sa am ocazia sa ii reintalnesc.

miercuri, 15 iunie 2011

Inapoi pe baricade

Dupa o perioada, poate prea indelungata, de cautari si de bulversare, am reusit sa ma intorc in breasla publicatarilor si intr-un mod la care nu am sperat si pe care nu l-am visat. Dintr-o pura coincidenta, primind un mail dispre minunatul facebook (acum am realizat cat de mult te poate ajuta), am aflat cu stupoare ca Silkweb are nevoie de copywriter. A fost un moment in care renuntasem sa mai caut un loc de munca, nu pentru ca nu aveam nevoie de unul, dar voiam sa pot pleca in concediu aceasta vara, vara trecuta fiind, tot asa, proaspat angajata, nu am putut sa beneficiez de asa ceva, dar asta e alta poveste.
Deci ma pun eu si raspund anuntului si... ce sa vezi... ziua urmatoare am fost sunata sa ma prezint la interviu. De fapt exprimarea exacta a fost daca nu vreau sa ne intalnim la o discutie. Nu mi-am incaput in piele de fericire. Asa-zisul interviu a avut loc in aceeasi zi si, ca sa ma faca si mai fericita, am ramas foarte placut impresionata sa vad ca, tocmai acest blog, pe care l-am abandonat fara scrupule, a contribuit la angajarea mea. De aceea ii datorez mii de scuze.
Asa ca fiti pe faza ca revin cu forte proaspete si, fiind obisnuita sa scriu foarte mult inr-o zi, tineti-va bine ca am, inca, o pofta de scris de nu e drept si adevarat. Pana foarte curand va pup si va imbratisez.