vivre.ro

miercuri, 29 iunie 2011

Continuare la TIFF

Asta e ca serialele. Atunci cand e mai interesant se termina. Promit ca incerc sa ma limitez la o singura postare si sa nu fac sute de episoade.
Dupa cum spuneam, la ora 23 eu ma indreptam spre Republica, care era si sediul central al operatiunii, sa ma intalnesc cu Cornel. Am ajuns acolo si pana l-am gasit a mai durat ceva timp. Care era marea veste? Ca urma sa particip la un interviu pentru un post de casier care ramasese descoperit, post pentru care ma propusese, pe mine si pe inca un coleg de la ticketing, dintre toti voluntarii pe care ii avea el. Si tin sa va anunt ca nu au fost putini, deoarece trebuiau acoperite o multime de locatii. Interviul urma sa aiba loc chiar atunci, la o masa pe terasa de la Republica. Coordonatorii casierilor era straini, deci interviul a fost in limba engleza. Bineinteles ca m-am simtit foarte bine pentru ca s-a gandit la mine dintre toti ceilalti si nu m-am gandit atat de mult la interviu ca la o sansa in sine.
Spre surprinderea mea, caci mie nu mi se intampla sa am parte de surprize din astea decat foarte rar, am fost promovata chiar din acea seara pe postul de casier, urmand sa incep chiar in ziua urmatoare. Din simplu voluntar am devenit colaborator, deci am fost platita pentru munca depusa. Nu au fost multi bani si asta nu a contat deloc, caci scopul in sine a fost sa fac parte din festival si sa ma simt bine, nu sa fac bani din asta.
Recunosc ca m-am simtit foarte bine, iar distractia a fost la cote foarte mari. Chefurile pentru staff si crew (echipa din care faceam si eu parte) erau mult mai frumoase, mult mai bine aprovizionate, la care luau parte si personalitati, actori, regizori si toata lumea buna. Dar sa nu va inchipuiti ca au fost fitze si altfel de iesiri din partea personalitatilor. Nici vorba. Toata lumea a fost prietenoasa, toata lumea se purta normal.
Avand in vedere faptul ca de ziua mea am lucrat la TIFF, in seara in care a rulat filmul pe care vroiam foarte mult sa il vad, Eu cand vreau sa fluier, fluier, am cumparat bilete pentru toti prietenii mei, matusa mea Maria, careia nu ii voi mai spune altfel decat pe nume de acum inainte (daca afla ca i-am spus matusa la linseaza), verisoara mea, Andra si prietenul meu la acea vreme, Rares si am mers cu totii la film si apoi in oras.
Ma bucur sincer ca am luat parte la ceva atat de frumos si sper sa mai am ocazia sa o fac. Cu aceasta ocazie mai am un grup pe care vreau sa il pup si sa ii salut si acestia sunt toti cei pe care i-am cunoscut din cadrul festivalului si sper ca si ei sa ajunga sa urmareasca acest blog. Daca as reusi sa ii adun pe toti as avea foarte multe vizualizari. Deci, din cauza ca sunt foarte multi nu vreau sa incep sa ii enumar, caci nu imi permit sa ratez pe cineva. Se stiu toti cei despre care vorbesc.

sâmbătă, 25 iunie 2011

Povestea cu TIFF-ul

Cum? S-a mai terminat o saptamana? A trecut atat de repede ca nici nu am simtit-o. Cu toate ca merg la munca in fiecare zi. Poate ca totusi e un semn bun.
Va eram datoare cu povestea despre TIFF (Transilvania International Film Festival).
Asa... Ma tot gandeam eu in ultimul semestru ce sa fac, cum sa fac, pentru ca, pentru masterat, urma sa dau un interviu pentru care conta foarte mult experienta in domeniu pe care o avea fiecare si apoi media. Partea buna a fost ca m-am gandit sa ma inscriu ca voluntar pentru TIFF. Acestea fiind spuse, intru pe site, gasesc sectiunea de inscrieri, trimit inscrierea, si aflu ca sunt prima care s-a inscris. De fapt, mai era mult pana sa inceapa sa se organizeze lumea pentru festival. Nu conteaza, imi zic. Astept. Poate e totusi bine, ca au timp sa se uite peste aplicatie si poate prind chiar departamentele pe care le vreau.
Si astept, astept, pana pe la sfarsitul lui aprilie, inceputul lui mai. Si, insfarsit, primesc instiintare ca trebuie sa ma prezint la interviu. Foarte incantata, o conving si pe Ligia sa se inscrie, si ma duc la interviu. Din pacate, si din fericire pentru ea ca a avut mai mult timp liber, Ligia nu a primit confimarea ca sa se prezinte la interviu si nu a insistat, desi vorbisem pentru ea. Oricum, la interviu a trebuit sa imi expun optiunile pentru departamente. Bineinteles ca am ales dintre cele de care aveam nevoie si eram ferm convinsa, ca fiind prima inscrisa voi primi ce vreau. Nici pe departe. Am primit cu totul altceva. Am primit un loc in echipa de ticheting. Mai pe romaneste, plasatoare.
Nu am regretat si nu regret nicio clipa acest aspect, doar ca eram putin dezamagita in acel moment de ce se intamplase, dar nu am lasat sa vada nimeni acest lucru. Eu oricum eram foarte incantata ca primisem un loc si aveam de gand sa demonstrez ca „nu exista roluri mici, doar actori mici”. Si asa am si facut. Festivalul a inceput de ziua mea si am inceput si eu munca. Eram repartizata la Cinema City si, din cand in cand, la proiectiile in aer liber din Piata Matei Corvin. Dar nu am apucat sa merg prea mult ca, nu mai retin exact dupa cate zile, dar nici o saptamana, am fost chemata, la ora 23, cand ieseam din tura de la Cinema City, de catre seful meu, Cornel AKA Don Juan de TIFF (porecla a primit-o la finalul festivalului), sa ma prezint la cinema Republica ca vrea sa vorbeasca ceva cu mine. Ploua cu galeata afara si eram uda pana la piele. Mi-am exprimat conditia in care ma aflam in acel moment, dar m-a rugat frumos sa ma duc, ca era o surpriza pentru mine, ca nu am voie sa ratez asa ceva. Si, cum mie nu imi sta in caracter sa neglijez cerintele sefilor, am mers.

TO BE CONTINUED

miercuri, 22 iunie 2011

Si asa, din vineri s-a facut miercuri... chiar joi

Speram sa nu fiu atat de ocupata sa nu va pot scrie pana azi, dar asa s-a intamplat, sa fiu o adormita si sa neglijez aceasta parte din mine.
Cum s-a intamplat? Recunosc ca vineri nu am avut nicio scuza, dar sambata si duminica m-i s-a intamplat sa fac parte dintr-o „echipa” de doua persoane care a facut mancare pentru 50 de persoane. Bineinteles ca desteapta de mine s-a laudat ca stie sa faca decoruri din castraveti, din rosii, din jambon si am ajuns sa facem mancare ca la nunta. Nu ca si cantitate, dar ca si prezentare. Recunosc ca mi-a placut, pentru ca bucataria este al doilea hobby al meu, dar munca pe care am depus-o a reusit sa imi epuizeze energia si sa trebuiasca sa recuperez orele de odihna intr-o saptamana.
Departe de mine gandul sa ma plang si sa ma scuz. Oricum povestea TIFF-ului o aman pe alta data pentru ca merita o zi mai speciala. E prea frumoasa ca sa o fusiresc la ora asta. Sper ca reusesc sa starnesc putina curiozitate.

joi, 16 iunie 2011

Povestea penultimului job

Am inceput sa va povestesc despre angajarea mea din vara anului trecut. Este vorba despre un minunat job pentru care am aplicat printre multe altele, caci eram speriata ca nu voi gasi loc de munca, fiind proaspata absolventa. Fiind proaspat promovata in cadrul TIFF-ului, o experienta extraordinara despre care va voi povesti mai multe maine, ca imi place sa va tin in suspans, am fost invitata sa ma prezint la un interviu in Cluj, unul printre multe altele, la o firma de brokeraj pentru City Bank si Raiffaisen, a carei domeniu de activitate sunt cardurile de cumparaturi.
Toata smecheria era sa vizitam cat mai multe companii si sa abordam cat mai multi angajati ca sa ii convingem de necesitatea acestor minunate carduri de cumparaturi. Ca sa fiu mai exacta, eu faceam carduri pentru Raiffaisen. Oferta nu era rea, era chiar avantajoasa, beneficiile beneficii si per ansamblu o oportunitate de a face treaba buna. Partea proasta a fost ca lumea era deja satula de banci si de ce aveau ele de oferit. De multe ori usa se inchidea chiar in nasul meu, fara ca persoana de cealalta parte a ei sa auda ce aveam de spus. Dar asta ma facea sa fiu si mai ambitioasa. Nu recunosc latura asta a mea, dar spre surprinderea tuturor, a fost solutia si pentru ca eu sa reusesc sa ma mai scap de cateva kilograme.
Dar toate minunile, la mine, tin fix trei luni (sper sa nu se intample la fel si cu actuala mea slujba). Ca urmare, dupa cele trei luni mi-am dat demisia. Mi-am propus sa nu va destainui motivul plecarii mele si nu am sa o fac. Va povestesc doar partile bune. Colectivul de colegi a fost unul in care m-am simtit extraordinar si de care nu am cum sa ma plang. Si de aceasta experienta ma leaga amintiri placute si ma bucur ca am reusit sa invat foarte multe lucruri noi.
Cu aceasta ocazie pup tot TMB-ul, sper sa ajunga sa urmareasca si ei acest blog si mai sper sa am ocazia sa ii reintalnesc.

miercuri, 15 iunie 2011

Inapoi pe baricade

Dupa o perioada, poate prea indelungata, de cautari si de bulversare, am reusit sa ma intorc in breasla publicatarilor si intr-un mod la care nu am sperat si pe care nu l-am visat. Dintr-o pura coincidenta, primind un mail dispre minunatul facebook (acum am realizat cat de mult te poate ajuta), am aflat cu stupoare ca Silkweb are nevoie de copywriter. A fost un moment in care renuntasem sa mai caut un loc de munca, nu pentru ca nu aveam nevoie de unul, dar voiam sa pot pleca in concediu aceasta vara, vara trecuta fiind, tot asa, proaspat angajata, nu am putut sa beneficiez de asa ceva, dar asta e alta poveste.
Deci ma pun eu si raspund anuntului si... ce sa vezi... ziua urmatoare am fost sunata sa ma prezint la interviu. De fapt exprimarea exacta a fost daca nu vreau sa ne intalnim la o discutie. Nu mi-am incaput in piele de fericire. Asa-zisul interviu a avut loc in aceeasi zi si, ca sa ma faca si mai fericita, am ramas foarte placut impresionata sa vad ca, tocmai acest blog, pe care l-am abandonat fara scrupule, a contribuit la angajarea mea. De aceea ii datorez mii de scuze.
Asa ca fiti pe faza ca revin cu forte proaspete si, fiind obisnuita sa scriu foarte mult inr-o zi, tineti-va bine ca am, inca, o pofta de scris de nu e drept si adevarat. Pana foarte curand va pup si va imbratisez.